Masurile de limitare a indatorarii persoanelor fizice la 40% din venituri si cele de inghetare a creditarii in valuta vor contribui la majorarea chiriilor, si, implicit, la expansiunea economiei subterane pe acest segment. In urma aplicarii acestor masuri, din ce in ce mai putini romani isi vor permite sa-si cumpere case si, in consecinta, vor inchiria locuinte. Cei care detin imobile pe care le inchiriaza deja au "simtit" trendul pietei, adica o cerere in crestere, in conditiile in care oferta este aceeasi. In consecinta, chiriile vor creste substantial in acest an.
Mai mult, si cea de a doua masura a bancii centrale va intra in vigoare in luna septembrie, dupa ce prima a inceput sa fie aplicata la finele lunii august, iar aceste momente coincid cu perioada anului in care de obicei proprietarii majoreaza chiriile.
Avand in vedere cei trei factori, reprezentantii agentiilor imobiliare apreciaza ca proprietarii vor majora chiriile cu circa 20%. Asa cum se stie, de cele mai multe ori proprietarii nu inregistreaza contractele de inchiriere la notariate, pentru a nu plati impozite la stat. In consecinta, chiar daca proprietarii vor obtine venituri mai mari din chirii, incasarile la bugetul de stat pe acest segment vor ramane la fel de mici.
Garsonierele, chirie de 200 euro/luna
Fara prea mare deosebire de zona in care sunt pozitionate imobilele, chiriile pentru garsoniere graviteaza la circa 200 euro. Proprietarii cer sume exorbitante, indiferent de starea in care este locuinta: daca este renovata si zugravita recent, daca este mobilata clasic sau modern.
De exemplu, o garsoniera la Lacul Tei este oferita spre inchiriere cu 230 euro/ luna. In acelasi timp, o garsoniera la Universitate este inchiriata cu 200 euro/luna, iar alta, situata in Piata Iancului, cu 220 euro/luna. Evident, exista si proprietari care inca mai inchiriaza astfel de locuinte cu 150 euro/luna, dar acestea sunt situate in cartierele marginase ale Capitalei si eventual nemobilate.
Un apartament, 250-400 euro/luna
In acelasi timp, apartamentele de doua camere sunt inchiriate la sume intre 250 si 400 euro/ luna. In cazul apartamentelor dotate cu aer conditionat, jacuzzi si canapele de piele in sufragerie, preturile cresc semnificativ, in functie de zona in care se afla imobilul.
Astfel, in Tineretului un astfel de apartament este inchiriat cu circa 400 euro/ luna, iar in Unirii, cu circa 800 euro/luna.
In consecinta, romanii care nu detin inca o locuinta vor plati chiriile pe care le cer proprietarii, chiar daca acestea reprezinta mai mult de 35% din veniturile lor ? ponderea maxima pe care o pot avea ratele aferente creditelor pentru achizitia de locuinte.
Numarul celor care vor avea acces la credite va scadea cu 20-30%
Emil Giurgiu, presedintele Camerei Imobiliare din Romania, declara ca una dintre efectele masurilor BNR de limitare a creditarii o reprezinta scaderea cu 20-30% a numarului celor care vor avea acces la credite pentru achizitionarea de locuinte, situatie la care concura si scaderea veniturilor unei parti a populatiei. Pe de alta parte, Liviu Ureche, presedinte Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), este de parere ca piata imobiliara nu va fi afectata in mod semnificativ de noile masuri ale BNR, avand in vedere ca bancile vor gasi portite de evitare. "Oricum, de fiecare data cand BNR a aplicat norme care aveau ca scop limitarea creditelor imobiliare, bancile comerciale au gasit solutii de ameliorare a normelor precum marirea perioadei de creditare si relaxarea avansului", declara Ureche.
El spune ca volumul tranzactiilor a scazut in acest an fata de 2004, dar din cauza preturilor nejustificat de mari ale apartamentelor. "Limitarea creditelor in valuta va crea o noua apreciere a monedei nationale, dar atat timp cat creditele in lei se mentin la un nivel al dobanzilor la fel de mare, se pare ca vom asista la un recul al tranzactiilor bazate pe credite", a concluzionat presedintele ARAI. (C. Neacsu)
Have something to add? Share it in the comments.