Integrarea in Uniunea Europeana va determina o protectie mai mare a economiilor populatiei
Plafonul de garantare a depozitelor bancare va fi majorat pana la 20.000 de euro, se prevede intr-un proiect de ordonanta vizand modificarea statutului Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Cresterea acestui plafon va avea loc treptat. Astfel, documentul mentionat prevede o majorare initiala de la 3.000 de euro la 5.000 de euro, urmand ca pana la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana sa fie atins plafonul maxim, respectiv 20.000 de euro, sau ehivalentul in moneda nationala.
Inclusiv agentii economici
Proiectul de ordonanta prevede, de asemenea, includerea in randul celor care vor beneficia de garantia statului pentru depozitele bancare detinute si a persoanelor juridice. Aceasta reprezinta, de fapt, marea noutate adusa de proiectul de act normativ mentionat. In momentul de fata, agentii economici sunt pusi in inferioritate fata de persoanele fizice in cazul unui faliment bancar. Astfel, in timp ce persoanele fizice primesc despagubiri din partea statului pana la nivelul de 118,4 milioane de lei, agentii economici trebuie sa se inscrie la masa credala si sa astepte lichidarea activelor bancii si, pe masura ce acest proces se deruleaza, sa isi recupereze banii. Aparent simpla, in realitate, aceasta procedura s-a dovedit a fi deosebit de greoaie, iar sumele care sunt recuperate de obicei din valorificarea activelor se situeaza cu mult sub valoarea "din scripte".
Cu unele exceptii
Surse din cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare ne-au declarat ca, in actuala forma, proiectul, care are rolul de a alinia legislatia din domeniu la cea a Uniunii Europene, face o diferentiere intre agentii economici. Astfel, documentul stabileste si unele exceptii, respectiv societati sau institutii pentru care statul nu acorda garantii in cazul falimentelor bancare. Este vorba, in primul rand, despre institutiile financiare -fondurile de investitii, fondurile mutuale, societatile de asigurari, precum si bancile. Tot la capitolul exceptii sunt trecute si depozitele persoanelor aflate in relatii speciale cu banca sau cu institutiile de credit respective, depozitele persoanelor juridice care au obtinut concesii financiare, precum si cele ale Societatilor de Servicii de Investitii Financiare. Sunt exceptate, de asemenea, de la prevederile privind garantarea de catre stat depozitele bancare apartinand autoritatilor controlate de Executiv, cum ar fi prefecturile, de exemplu.
"Un nivel prea ridicat"
Proiectul de ordonanta a starnit deja reactii in randul specialistilor din domeniu, inclusiv al bancherilor. Acestia contesta, in primul rand, nivelul ridicat al valorii plafonului de garantare, considerandu-l oarecum exagerat. "Practic, ni se cere sa blocam niste bani de care nu se va folosi nimeni", ne-a declarat Dan Constantinescu, presedintele Libra Bank. Conform acestuia, rata de crestere a economiilor populatiei nu justifica stabilirea unui nivel atat de inalt al fondului de garantare.
Acest punct de vedere a fost impartasit si de catre reprezentantii FGDP care, sub protectia anonimatului, ne-au declarat: "Plafonul poate fi oricat de mare in contextul in care economiile populatiei nu sunt comparabile nici macar pe departe cu acest plafon". In acest context, autoritatile financiare aduc drept principal argument alinierea la normele UE. In momentul de fata, proiectul de ordonanta se afla la Ministerul Finantelor, urmand ca dupa obtinerea avizelor necesare sa fie prezentat Guvernului.
Ionut Popescu: "E o dovada ca sistemul bancar s-a insanatosit"
Majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare este privita de catre specialistii si analistii pietei financiare, dincolo de nivelul oarecum ridicat si inutil in acelasi timp, ca o dovada a stabilitatii sistemului bancar autohton. "Cotizatiile bancilor la FGDP au alimentat in asa masura acest fond astfel ca acum s-a ajuns la un nivel care permite acordarea unor garantii mai ridicate. Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca nu putem face din fiecare banca un fel de CEC, adica sa garantam in totalitate depozitele. Oricum, din punctul meu de vedere aceasta este o dovada a faptului ca sistemul bancar s-a insanatosit, astfel ca riscul unui faliment este mult mai mic", ne-a declarat analistul economic Ionut Popescu.
Have something to add? Share it in the comments.