Stiri si noutati

Vanzarile Grupului Lafarge au depasit 15 miliarde euro, in 2005

Vânzările grupului Lafarge au crescut în 2005 cu 11 procente, ajungând la 15,969 miliarde euro, potrivit datelor remise presei de companie. Profitul pe acţiune a crescut cu doua procente, iar dividendul pe acţiune a ajuns la 2,55 euro, în creştere cu şase procente. De asemenea, în anul 2005, grupul Lafarge a investit 513 milioane de euro în capacităţile de productie, direcţionate, cu precădere, către pieţele în curs de dezvoltare. ‘Rezultatele noastre pe 2005 sunt solide. Totuşi, acestea nu reflectă pe deplin potenţialul puternic unic al Lafarge’, precizează directorul executiv al companiei, Bruno Lafont. ‘Planul nostrum strategic pentru grup ar trebui să se traducă printr-o creştere medie anuală durabilă de opt procente a profiturilor pe acţiune şi în îmbunătăţirea profitului din capitalul angajat’, a adăugat acesta. Pe divizia Ciment, vânzările au crescut în anul care s-a încheiat cu 12 procente, ajungând la 8,314 miliarde euro, în principal pe fondul tendinţelor ascendente ale preţurilor în contextul creşterii abrupte a costurilor energetice.

În Europa Occidentală creşterea a fost de patru procente, iar în America de Nord de 15 procente, pentru aceleaşi volume, în timp ce vânzările către pieţele emergente au ajuns la 48 la sută din total. Veniturile din exploatare, pentru divizia ciment, au crescut cu 11 procente, până la 1.770 milioane de euro. Divizia Agregate şi Betoane a înregistrat o creştere a vânzărilor de 13 procente, până la 5,392 miliarde euro. Ascendenţa deosebită a vânzărilor s-a făcut simţită în Europa Occidentală, acestea au înregistrat o creştere de zece procente în 2005, dar şi în America de Nord, determinate de creşterile de succes ale preţurilor pe toate pieţele. Pe divizia Agregate şi Betoane, venitul curent din exploatare a înregistrat o creştere de 12 la sută, până al 398 de milioane de euro. Divizia Materiale pentru Acoperişuri a înregistrat un nivel al vânzărilor în creştere cu un procent, anul trecut, respectiv de 1,514 miliarde euro. Deşi în Statele Unite vânzările au crescut cu până la 25 la sută, piaţa construcţiilor din Germania se menţine la un nivel slab, remarcă oficialii grupului. Venitul din exploatare a scăzut anul trecut, pe această divizie, cu 34 la sută. Vânzările de gips au crescut, în 2005, cu nouă procente, ajungând la 1,479 miliarde euro, în principal datorită preţurilor favorabile din America de Nord, unde piaţa de construcţii rezidenţiale a cunoscut o creştere deosebită. Veniturile din exploatare pe a ceastă divizie au crescut cu 14 procente, la 151 milioane de euro. În 2005, investiţiile totale ale grupului se ridică la 1.858 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 300 de milioane de euro, faţă de anul anterior. Cea mai semnificativă achiziţie a fost cumpărarea pachetelor minoritare de acţiuni din domeniul cimentului din Coreea de Sud, India şi Japonia.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *