Susanele.ro

Guvernul va decide curand vanzarea a 8% din actiunile Petrom catre salariati

Una din propuneri este reprezentata printr-o Hotarare de Guvern care prevede vanzarea directa catre angajati a celor 8% din actiuni, cu conditia ca solicitantii sa faca dovada, cu carte de munca, a unei activitati in cadrul Petrom in perioada 1997-2004, respectiv din momentul infiintarii companiei si pana in cel al privatizarii. Cea de-a doua varianta propusa Guvernului de MEC este cea a cedarii pachetului de 8% din actiunile Petrom catre o asociatie care sa reprezinte interesele angajatilor. Ministul Codrut Seres a adaugat ca exista si o a treia varianta, despre care s-a limitat sa afirme ca poate fi propusa doar in conditiile in care se va dovedi ca va fi necesar.

Oficialul MEC a adaugat ca detaliile cuprinse in contractul de privatizare a SNP Petrom ar putea fi prezentate public in scurt timp, cu exceptia planului de afaceri, care va ramane confidential. In urma cu o luna, premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat Ministerelor Justitiei si Finantelor sa faca propuneri pentru ca pachetul de 8% din actiunile Petrom sa fie vandut strict catre salariatii societatii. Potrivit contractului de privatizare incheiat intre autoritati si OMV (Austria), fostii si actualii salariati ai Petrom pot achizitiona de la stat, la acelasi pret cu cel achitat de OMV, actiuni ale companiei in limita a 8% din capitalul social. Noul proprietar al Petrom a achitat un pret de 5,25 eurocenti pe actiune, echivalentul a 0,185 RON la cursul actual al euro. Pretul este de aproximativ trei ori mai mic decat cotatia titlurilor la inchiderea sedintei de vineri, 31 martie a.c, a Bursei de Valori Bucuresti, respectiv decat 0,565 RON. La cotatia de vineri, pachetul de 8%, respectiv circa 4,48 miliarde de actiuni, valora 253.000 RON (cca. 720 de milioane de euro). In prezent, MEC mai controleaza 40,7% din capitalul Petrom.
Sursa: Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *